Xerox și PARC definesc era inteligenței artificiale

Nu vă lăsați păcăliți de aiurelile futuriste în legătură cu ce ar putea face inteligența artificială în viitor pentru dvs. Viitorul este aici și este foarte probabil ca inteligența artificială să lucreze în biroul dvs. – chiar acum.

Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă utilizați tehnologii, software sau servicii Xerox la locul de muncă. Activitatea noastră a însemnat întotdeauna să punem în legătură firmele și oamenii cu fluxul de informații.

Într-un interviu cu AI Trends Dr. Tolga Kurtoglu, președintele PARC, o companie Xerox, a explicat zonele de interes pentru cercetarea de laborator în domeniul AI:

  • O mai bună detectare a realității: Cercetătorii PARC lucrează la senzori noi, piese electronice cu costuri reduse și senzori și piese electronice imprimate. Munca lor promite să ofere moduri cu totul diferite de a detecta realitatea lumii.
  • Inteligență mai mare pentru mașini: Cercetătorii studiază cum poate AI să facă mașinile mai inteligente prin studierea datelor și proceselor pe care le produc sistemele noastre.
  • Siguranță și securitate: Toate mașinile — indiferent dacă funcționează în lumea fizică, în lumea cibernetică sau în ambele — trebuie să fie fiabile și sigure.

Exemple de AI la PARC

Toate acestea nu sunt doar o teorie. Haideți să aruncăm o privire la unele lucrări din „lumea reală” în domeniul inteligenței artificiale de la PARC:

  • Inteligență artificială pusă în aplicare pentru Compania de Căi Ferate din Estul Japoniei de la Tokyo, dar și pentru Procter & Gamble.
  • AI explicabilă: Algoritmii sunt modele de căutare excelente pentru date și pentru a face recomandări, dar nu pot explica modul în care au ajuns la o decizie. AI explicabilă va face modul interior de lucru al unui algoritm mai transparent.
  • Monitorizare inteligentă pentru rețeaua electrică: Fibrele optice sunt o tehnologie dovedită. Cercetătorii PARC îmbunătățesc AI și adaugă noi capacități de analiză care fac rețeaua de energie electrică S.U.A. mai sigură și mai fiabilă.

Inteligența artificială a sosit, și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă. Bine ați venit în viitor.

Aflați mai mult:

Era inteligenței artificiale: Xerox Connect oferă o prezentare completă a interviurilor AI Trends cu Dr. Kurtoglu.